Valoarea adăugată a măsurii
Atenția acordată unei astfel de operațiuni este în totalitate nouă la nivelul teritoriului. Până la acest moment nu au existat operațiuni dedicate unei minorități, prin care acestea să-și poată organiza activități de identificare clară a tradițiilor ce le definesc și care le întăresc sentimentul de a reprezenta etnia din care fac parte.
Prin realizarea unei măsuri dedicate minorităților, va exista posibilitatea concentrării atenției populației majoritare asupra rezultatelor atinse de activitatea minoritară, dar și generarea sentimentului de importanță și apartenență locală pentru minoritățile implicate, contribuind direct la implementarea conceptului de incluziune.
Specificul zonei poate fi astfel mai bine evidențiat și va ajuta totodată la întărirea aspectului de diversitate culturală locală.
Obiectiv specific al măsurii:
Promovarea incluziunii populației minoritare prin sprijinirea a minim o operațiune de valorificare a tradițiilor culturale specifice minorităților existente.
Măsura contribuie la prioritățile:
- P6 Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale
Sume aplicabile și rata sprijinului
Măsura face obiectul Art. 67 (1) a din Reg. (EU) 1303/2013 însă nu are încadrarea în Anexa II la Reg. (EU) 1305/2013.
Valoarea maximă a sprijinului este de 19.199,71 euro
Rata sprijinului este de:
- pentru operațiunile generatoare de venit: până la 90%;
- pentru operațiunile generatoare de venit cu utilitate publică: până la 100%;
- pentru operațiunile negeneratoare de venit: până la 100%.
Ghidul solicitantului pentru masura 10/6b - versiunea 2
Anexa 1.1 - Cerere de finantare investitii in activitati culturale
Anexa 1.2 - Cerere de finantare studii
Anexa 2 - Studiul de fezabilitate
Anexa 3 - Recomandari analiza cost-beneficiu
Anexa 4 - Memoriul justificativ
Anexa 5 - Procedura de evaluare si selectie a proiectelor depuse la GAL
Anexa 6 - Fisa masurii 10
Anexa 7.1 - Contract de finantare investitii
Anexa 7.2 - Contract de finantare servicii
Anexa 8 - Model hotarare de implementare a proiectului
Fisa de verificare generala a proiectului M10/6B
Articolul 20 - Servicii de baza si reinnoirea satelor in zonele rurale
Declaratie privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Arhiva documente - versiunea 1
