Intervenția are ca obiectiv promovarea patrimoniului local material si imaterial din teritoriul GAL Valea Muntelui. Zona denumita generica ”Valea Muntelui” alcătuită din 9 localități are ca element comun o serie de obiceiuri și tradiții transmise din generație în generație. Cele mai îndrăgite obiceiuri sunt cele din preajma sărbătorilor de iarnă, însă există și un specific al tradiției locale legate de portul popular.
Pe partea de patrimoniu imaterial, cel mai cunoscut obicei este cel al mersului cu colindul înainte de Crăciun, ”jocul irozilor” în zilele Crăciunului, ”jocul ursului” înainte de trecerea în noul an (zona Văii Muntelui fiind locul de naștere al acestui obicei, devenit acum cunoscut la nivel internațional).
De o importanță deosebită este portul popular moldovenesc care întregește modul în care sunt transmise aceste tradiții. La nivel local ele sunt promovate de câteva ansambluri folclorice și asociații cu specific cultural, cât și în cadrul căminelor culturale.
Teritoriul Valea Muntelui are și obiective de patrimoniu material recunoscute la nivel național în localitățile componente – 31 de obiective, dintre care cele mai cunoscute sunt: Palatul Știrbei Dărmănești, Ansamblul Castelului Ghika din Dofteana, Fostul punct vamal ”Cetatea Rakoczi”, Mormântul sublocotenentului erou Emil Rebreanu Palanca, Așezarea fortificată de la Prohozești, punct Siliște – Poduri, precum și clădiri declarate monumente istorice care au avut destinația de școli și biserici.
Din acest punct de vedere, intervenția își propune păstrarea vie a patrimoniului imaterial și material și promovarea acestuia la nivel local, național și internațional cu scopul de a păstra sentimentul de mândrie națională, unicitate și valorificare a moștenirii culturale de către generațiile tinere.
Intervenția se aliniază perfect cu conceptul de "Comunitate Durabilă și Inovatoare", abordând în mod echilibrat conservarea tradițiilor locale, conștientizarea și promovarea lor, într-un mod durabil.
